75 la sută din şcoli intenţionează să primească elevii în clase de la 1 septembrie. Masca va fi obligatorie doar pentru profesori

75 la sută din şcoli vor să primească elevii în clase de la 1 septembrie. În şcoli, masca va fi obligatorie doar pentru profesori.

Potrivit secretarului de Stat Natalia Grîu, peste 900 de şcoli vor să revină la sistemul clasic de învăţământ. În peste 120 dintre ele, copiii vor învăţa în mai multe schimburi. Elevii vor sta câte unul în bancă şi nu vor purta măşti. Spaţiile din şcoli trebuie organizate în aşa fel încât să se evite aglomeraţia, iar copilul să nu fie nevoit să poarte mască. Traseul de intrare şi cel de ieşire din instituţii vor fi marcate cu benzi vizibile. În microbuzele şi autobuzele şcolare vor fi obligatorii soluţiile dezinfectante, iar elevii vor purta măști.

Alte şcoli optează pentru sistemul mixt.

"277 de instituții, adică mai mult de 22 de procente vor merge pe acest model combinat care presupune faptul că anumite clase, în special acele primare, clasa 5, 12 se organizează învățământ față-n față, iar cu alte clase se face învățământ combinat fizic și de la distanță conform unui orar specific", a spus secretarul de stat la Minsiterul Educaţiei Culturii şi Cercetării, Natalia Grîu.  

Trei mii de profesori sunt instruiţi să predea online. O companie va livra circa 2500 de laptopuri pentru instituţiile de învăţământ, pentru care au fost alocate circa 20 de milioane de lei de la bugetul de stat. Direcțiile Educaţie din raioane şi administraţiile şcolilor au procurat până acum 2700 de termometre digitale fără contact, 67 de tone de dezinfectant pentru mâini și peste o mie de tone de dezinfectant pentru suprafețe.

Potrivit autorităţilor din Educaţie, peste 90 de şcoli nu au cumpărat niciun termometru, peste 80 nu au dozatoare, iar 34 nu au procurat niciun fel de dezinfectant pentru mâini.

"Pentru toate instituțiile care nu au capacitate, dar și pentru toate instituțiile din țară cu suportul USAID ȘI UNICEF vor fi achiziționate în valoare de 400 de mii de dolari produse igienice pentru toate școlile dar și toate grădinițele, inclusiv", a spus secretarul de stat la Minsiterul Educaţiei Culturii şi Cercetării, Natalia Grîu.  


În ţară sunt 1249 de şcoli în care învaţă aproximativ 333 de mii de elevi.

Comentarii