A murit regizorul britanic Alan Parker. Ce filme l-au făcut celebru

Sir Alan Parker, celebrul regizor britanic care a realizat filme precum ”Fame”, ”Evita”, ”Pink Floyd - The Wall”, ”Midnight Express” sau ”Bugsy Malone", a murit la vârsta de 76 de ani, a anuntaț postul BBC, citat de Agerpres.

Membru fondator al Sindicatului Regizorilor din Marea Britanie, Alan Parker a fost şi preşedintele Consiliului britanic pentru Film.

Sir Alan Parker a murit după o lungă suferinţă. În urma lui rămân soţia, Lisa Moran-Parker, cinci copii şi şapte nepoţi.

Alan Parker a primit în 1995 titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) şi a fost înnobilat în 2002.

Născut la Londra în 1944, Alan Parker şi-a început cariera în publicitate pe un post de copywriter, iar în scurt timp avea să înceapă să scrie şi să regizeze spoturi publicitare.

În 1974 a regizat producţia BBC „The Evacuees”, câştigând un premiu BAFTA pentru regie – primul dintre cele 19 premii primite din partea Academiei Britanice de Film. În 1984, Academia Britanică de Film i-a oferit prestigioasa distincţie Michael Balcon Award pentru excelenţă în cinematografia britanică.

Deşi nominalizat de două ori pentru regie, Alan Parker nu a câştigat niciodată premiul Oscar.

 

Comentarii