Accident grav pe autostrada Kiev - Odesa. Două autobuze pline cu pasageri s-au ciocnit violent

Grav accident rutier pe autostrada Kiev - Odesa. Două autobuze pline cu pasageri s-au ciocnit violent în această după-amiază. Presa străină scrie că în urma impactului, doi oameni au murit, iar alţi 12 au fost transportaţi la spital cu diferite traumatisme.

Potrivit presei străine, accidentul s-a produs după ce unul dintre şoferi nu ar fi adaptat viteza la condiţiile din trafic, iar în rezultat a lovit un alt autobuz care se deplasa în aceeaşi direcţie. Într-un vehicul se aflau 39 de pasageri, iar în celălalt 32.

Poliţia a iniţiat un dosar penal, iar şoferul care s-ar face vinovat de accident a fost reţinut.

Comentarii