Ajutor pe timp de pandemie. Un lot de materiale sanitare a ajuns la Spitalul Raional din Hâncești

Un lot de materiale sanitare și de igienă, în valoare de peste 27 de mii de euro, a ajuns vineri la Spitalul Raional din Hâncești. Ajutorul pentru medicii din prima linie a venit de peste Prut, datorită efortului depus de un grup de studenții basarabeni.

"Uniţi pentru Moldova" acesta este sloganul campanii iniţiată de Grupului de Inițiativă Basarabeană din Cluj-Napoca, în parteneriat cu TVR Cluj. În cadrul campaniei au fost colectate peste 16 mii de măști de protecție, 250 de viziere, 3 100 de perechi de mănuși, 400 de litri de dezinfectant, precum şi pastile pentru ridicarea imunității.

"În primul rând cei implicaţi au fost studenţii basarabenii, care au contactat toţi aceşti oameni. Noi am ajutat prin promovarea şi mediatizarea campaniei. Au răspuns solicitărilor Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, Fabrica de medicamente Terapia, Consiliul Județean Bistrița, Consiliul Județean Maramureș persoane fizice Salina Turda", a spus coordonatorul proiectului ”Uniți pentru Moldova”, Emilia Avram.

De la începutul pandemiei, mai multe ajutoare pentru sistemul medical din Moldova au venit de peste Prut, fiind donate de mai mulți agenți economici. Însă, cel mai mare lot umanitar, în valoare de 3,5 milioane de euro, a fost trimis de către Guvernul de la București la începutul lunii mai. Ajutoarele au fost aduse de un convoi format din 20 de camioane.

Comentarii