Alți 487 de moldoveni care s-au îmbolnăvit de COVID-19 la locul de muncă vor primi câte 16 000 de lei

Alte 487 de persoane care s-au infectat cu noul coronavirus la locul de muncă vor primi o indemnizație unică de 16 mii de lei. Guvernul a alocat în acest sens din Fondul de Intervenție peste 7,7 milioane de lei.

Printre beneficiari sunt 132 de angajați din sănătate, 117 polițiști și șase ofițeri din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Fonduri vor primi și Ministerul Justiției şi cel al Apărării.

Până în prezent, peste o mie de angajați din domeniul sănătății, din cei peste 3500 testaţi pozitiv la COVID-19, au primit indemnizația unică de 16 mii de lei.

Comentarii