Amendament ratificat. Moldova va primi 19,5 milioane de dolari din partea SUA

Moldova va primi 19,5 milioane de dolari din partea Statelor Unite ale Americii în calitate de asistență financiară nerambursabilă. Asta după ce Parlamentul a ratificat în două lecturi un amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernele celor două ţări.

Proiectul a fost votat în două lecturi de 55 de deputați. Mai exact, e vorba despre finanțarea adițională care va fi valorificată pentru consolidarea securității energetice a Moldovei, prin reducerea dependenței de Rusia și pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale.

După acordarea finanțării suplimentare, valoarea totală a asistenţei nerambursabile din partea SUA se ridică la 172,7 milioane de dolari.

Comentarii