AVERTISENT: Tulpina britanică a COVID-19 ar putea deveni dominantă în Republica Moldova

Tulpina britanică a noului coronavirus ar putea deveni dominantă în Republica Moldova. Cel puţin asta se arată într-un comunicat al celui mai mare operator privat de servicii medicale din România, MedLife.

La 93 din cele 94 de probe prelevate de la pacienți din ţara noastră a fost depistată mutația virusului, originară din Marea Britanie. Studiul realizat de Grupul MedLife are drept scop evaluarea situației epidemiologice în statele vecine, pentru a identifica potenţialele riscuri din zonele de tranzit.  

Totodată, MedLife nu a depistat alte tulpini, precum cea braziliană sau sud-africană, în lotul de probe provenite din Moldova şi nici autoritățile de la Chişinău nu au raportat acest lucru.

Primele cazuri de infectare cu varianta britanică a virusului au fost confirmate la 11 din 23 de probe expediate la un laborator din Germania.  

Potrivit celui mai recent studiu din revista medicală "The Lancet", tulpina britanică nu provoacă o formă mai gravă de COVID-19. Totuşi, specialiştii au confirmat că aceasta este mai contagioasă decât versiunea iniţială a virusului.

Comentarii