Băutura bat-o vina! Doi bărbaţi din Edineţ au căzut în fântână, după ce au consumat alcool

Doi bărbaţi au fost salvaţi după ce au căzut în fântână fiind în stare de ebrietate. Incidentele au avut loc joi, în oraşul Edineţ la două ore distanţă.

În amble cazuri victimele s-ar fi dezechilibrat când au vrut să scoată apă din fântână. Informaţia ne-a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Edineţ, Svetlana Talpă.

Primul incident a avut loc în jurul orei 5 dimineaţa. Un bărbat de 38 de ani aflat în stare de ebrietate a căzut într-o fântână, la o adâncime de aproximativ 13 metri. Salvatorii l-au scos pe bărbat viu. Victima a suferit hipotermie şi traumatisme uşoare. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Raional Edineţ pentru îngrijiri medicale.

Al doilea incident a avut loc în jurul orei 7 dimineaţa. Victima, un bărbat de 68 de ani, a fost scos din fântână de către câţiva vecini, martori ai incidentului. Bărbatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Comentarii