Brazilia ar putea fi cheia dezvoltării unui vaccin pentru coronavirus

Brazilia s-ar putea dovedi un sprijin cheie în ce priveşte cursa dezvoltării unui vaccin anti-Covid-19, în măsura în care poate furniza un număr mare de voluntari pentru studiile clinice aflate în faze avansate de testare.

Brazilia, care a depăşit două milioane de cazuri de coronavirus, este vizată de cercetători şi companii farmaceutice ca fiind printre puţinele ţări cu condiţii ideale pentru testarea vaccinurilor experimentale din întreaga lume, întrucât are deopotrivă rate mari de transmitere şi centre de cercetare recunoscute internaţional, dar şi o infrastrustructură pentru producerea şi distribuţia de vaccinuri.   

Din cele 163 de vaccinuri aflate în dezvoltare în întreaga lume, doar 23 se află în faza de testare pe oameni, şi doar două dintre ele au atins faza a treia a studiilor clinice, ultima înainte de aprobarea unui vaccin pentru comercializare - cea mai dificilă, deoarece implică recrutarea a mii de voluntari, posibilă doar în ţări cu număr mare de infecţii active sau în studii clinice internaţionale.  

Cel puţin 14.000 de brazilieni vor participa la aceste studii clinice avansate.  

Cu o pandemie accelerată din cauza absenţei unei carantine naţionale, Brazilia ar putea face o mare diferenţă în privinţa testării vaccinurilor experimentale, mai ales că este de aşteptat să treacă printr-un al doilea val pandemic în iarnă.   Unul din studiile clinice de fază a treia la care vor participa 50.000 de voluntari din întreaga lume, inclusiv brazilieni este efectuat de Universitatea Oxford în colaborare cu compania farmaceutică AstraZeneca. 

Unul dintre voluntari este un tehnician de spital care şi-a pierdut deja mai mulţi colegi din cauza Covid-19. El povesteşte că a avut o febră uşoară şi dureri musculare moderate în urma injecţiei, simptome care au dispărut a doua zi. Studiul cuprinde în mare parte voluntari din spitale.   

„Vaccinul trebuie să devină disponibil rapid astfel încât să putem şi noi lua o pauză din munca noastră. Am muncit continuu în ultimele patru luni”, a spus el.  

Compania de biotehnologie chineză Sinovac urmează de asemenea să înceapă un studiu clinic de fază 3, săptămâna viitoare, în colaborare cu Institutul Butantan din Sao Paolo. 9.000 de voluntari din cinci state braziliene şi capitală vor luat parte la acesta. Vaccinul său CoronaVac este unul inactivat spre deosebire de alte vaccinuri experimentale dezvoltate pe baza unor tehnologii mai noi.   

În general voluntarii sunt profesionişti în sănătate. Institutul Butantan se află deja în discuţii avansate pentru alte două vaccinuri experimentale, dar şi cu zeci de companii farmaceutice pentru cercetări ale bolii Covid-19.

„Producătorii de vaccinuri vor căuta mereu locuri cu rate mari de transmitere pentru a putea valida eficienţa vaccinului. Dar ratele infectărilor nu sunt de ajuns pentru asta. O ţară trebuie să mai aibă şi instituţii care să aibă protocoale ştiinţifice, normative şi etice la standarde internaţionale pentru a efectua testările”, a declarat directorul institutului.

Brazilia este exact un asemenea loc, spun cercetătorii de la laboratorului de dezvoltare a vaccinurilor ai Institutului de Ştiinţe Medicale al Universităţii Sao Paolo. Brazilia are şi capacităţi logistice şi instalaţii de producţie, spre deosebire de alte ţări cu număr mare de cazuri precum Mexic.  

Un vârf al pandemiei în Brazilia, o ţară cu o populaţie de  211 de milioane de oameni, care a depăşit deja 76.000 de morţi este aşteptat să aibă loc abia la mijlocul lui august.  

Primele rezultate preliminare ale studiilor clinice de fază a treia vor fi posibile până la sfârşitul anului, un câştig de timp pentru alte vaccinuri aflate în stadii mai puţin avansate de dezvoltare. Ca parte a înţelegerilor asociate cu studiile clinice în ţară, Brazilia poate beneficia de o producţie domestică a vaccinurilor testate în loc să fie nevoită să le importe - un beneficiu crucial.  

Institutul Butantan, care anul trecut a produs 100 de milioane de vaccinuri antigripale anul trecut, poate fabrica un număr similar de doze de vaccin chinez CoronaVac în măsura în care acesta se dovedeşte eficient. Brazilia va exporta vaccinul său şi în alte ţări, mai ales în America de Sud.   Complexul Biomanguinhos din Sao Paolo, deţinut de Fundaţia Oswaldo Cruz se pregăteşte să producă 70 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca, dacă negocierile dintre guvern şi acestea se vor finaliza până atunci.

În prezent Brazilia se bazează de kitul de coronavirus compus în mare parte din medicamente care nu şi-au dovedit eficacitatea împotiva noului coronavirus inclusiv hidroxiclorochină, un tratament folosit şi de preşedintele brazilian recent diagnosticat cu Covid-19.   Universitatea Federală din Sao Paolo, cea care conduce testele clinice pentru vaccinul dezvoltat de Oxford, teste începute pe 20 iunie, urmează să anunţe şi o colaborare cu Institutul italian Lazzaro Spallanzani - aşteptată să demareze la finele lui august, scrie adevarul.ro.

Comentarii