Care sunt șansele de a te infecta cu coronavirusul în timpul unui zbor cu avionul

Să stai înghesuit în mijocul unui număr mare de oameni, la bordul unui avion, ar putea să pară riscant în această perioadă, notează CNN. Dar, potrivit unor experți care se bazează pe cazurile documentate de transmitere în timpul zborului, șansele de a lua noul coronavirus în acest fel sunt relativ mici.

O explicație pentru aparentul risc redus din avioane este faptul că aerul din aeronavele comerciale moderne este înlocuit cu unul proaspăt la fiecare 2-3 minute, iar cele mai multe dintre ele sunt dotate cu filtre care opresc 99,99 dintre particule.

În plus, au fost implementate noi protocoale, precum masca de protecție, verificarea temperaturii, curățarea intensivă a cabinei și limitarea mișcării pasagerilor în timpul zborului.

Arnold Barnett, profesor de statistică la Sloan School of Management de la MIT, a încercat, în cadrul unui studiu recent, să calculeze șansele de a te infecta cu coronavirusul în timpul unui zbor scurt.

Potrivit concluziilor sale, bazate pe cursele scurte din SUA efectuate de aeronave cu câte trei scaune pe fiecare parte a culoarului -precum Airbus 320 sau Boieng 737 - și presupunând că toată lumea poartă mască, riscul de a lua virusul în timpul unui astfel de zbor este de 1 la 4.300.

Dacă locul din mijloc este liber, șansa de a te infecta scade la 7.700.

Calculele sunt făcute pentru zboruri de două ore din Statele Unite, națiunea cu cele mai multe cazuri din lume.

Șansele sunt mai scăzute pentru părțile de lume cu mai puține infecții și mai mari pentru zborurile de cursă lungă.

Potrivit lui Burnett, riscul diferă foarte puțin în funcție de locul ocupat: ”Ești pus în pericol de cei care stau lângă tine pe același rând. Și, în mai mică măsură de cei care stau pe rândul din spate și din față. Statistic vorbind, locul de la geam este puțin mai sigur decât locul din mijloc sau cel de la culoar, într-un avion plin. Dar nu e mare diferență”.

 

Comentarii