CFR Cluj a cucerit cel de-al treilea titlu consecutiv de campioană a României la fotbal

CFR Cluj a cucerit cel de-al treilea titlu consecutiv de campioană a României la fotbal! În ultima etapă a play off-ului Ligii 1, "feroviarii" s-au impus în deplasare cu 3-1 în faţa formaţiei Universitatea Craiova.

Gazdele au început în forţă şi au deschis scorul în minutul 10 prin Dan Nistor, care a prins un şut superb de la distanţă.

După un debut de meci mai puţin reuşit, "alb-vişiniii" au revenit în joc şi au egalat în minutul 36 graţie golului înscris de brazilianul Paulo Vinicius.

Clujenii au preluat conducerea în minutul 56 după golul marcat de ivorianul Kevin Boli, Ciprian Deac stabilit scorul final în minutul 77, când a transformat fără emoţii un penalty.

Suporterii grupării ardelene au urmărit partida la o terasă, pe un ecran imens, iar la finalul meciului au ieşit pe străzi pentru a sărbători victoria favoriţilor.

După ceremonia de premiere, fotbaliştii şi staff-ul tehnic au plecat imediat la Cluj, unde au fost aşteptaţi de câteva zeci de fani.

CFR și-a trecut în palmares al 6-lea titlu din istoria clubului.
De partea cealaltă, Universitatea Craiova a ratat şansa de a deveni campioană după o pauză de 29 de ani.

Comentarii