Construiesc drumuri, dar încalcă legea drumurilor. Mai mulţi transportatori au fost amendaţi de ANTA

Mai mulți operatori de transport rutier care transportă materiale de construcție și tehnica specială către șantiere, au fost amendaţi de către inspectorii Agenției Naţionale Transport Auto.

În cadrul acțiunilor de control efectuate pe traseele naționale, 7 conducători auto s-au ales cu amenzi între 4 mii şi 7500 de lei pentru transportarea încărcăturilor cu greutăţi sau gabarite ce depăşesc limitele admise fără deținerea autorizației speciale de transport (AST), fiind calculate taxe de utilizare a drumurilor în mărime de 78 de mii 500 de lei.

Totodată, alți 11 conducători auto s-au ales cu amenzi de până la 4000 de lei pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20% a masei totale maxime admise pentru vehicule rutiere cu o încărcătură utilă admisibilă ce depășește 12 tone.

În scopul protecției și utilizării corespunzătoare a drumurilor, Agenția atenționează agenții economici ale căror bunuri divizibile sunt distribuite prin rețeaua de drumuri publice, să se conformeze prevederilor impuse de Codul Transporturilor Rutiere și Legea drumurilor, în caz contrar riscă să fie sancționați conform legislației în vigoare.

 

Comentarii