Coronavirusul loveşte tot mai dur în sistemul medical din ţară. Încă un doctor, răpus de COVID-19

Coronavirusul loveşte tot mai dur în sistemul medical din ţară. Încă un doctor a fost răpus în această dimineaţă de COVID-19. Este vorba de Mihail Preotesa, în vârstă de 65 de ani, care a activat în calitate de şef al Secţiei Terapie Generală a Spitalului din Anenii Noi. El a lucrat la Anenii Noi timp de 35 de ani şi a fost medic şef în satul Cobusca Veche aproape şapte ani.

Potrivit preşedintelui comitetului sindical al Spitalului raional Anenii Noi, Diana Bradu, doctorul a fost diagnosticat pozitiv la noul coronavirus acum două săptămâni împreună cu soţia sa, psihiatru de profesie. 

"A fost internat la noi la spital, în Anenii Noi, şi parcă totul era bine, a stat o săptămână, nu mai avea febră, ca ulterior brusc să înceapă să aibă din nou febră. Atunci a venit AVIASAN-ul şi a fost transferat la Spitalul Republican.", a afirmat preşedintele comitetului sindical al Spitalului din Anenii Noi, Diana Bradu.

Soţia victimei s-a vindecat după ce a urmat un tratament în spital. Preşedintele Consiliului Raional, Ion Vicol, susţine că moartea doctorului, unul dintre cei mai buni specialişti din Anenii Noi, este o tragedie pentru tot colectivul spitalului. 

"Un om cu suflet mare care pe parcursul întregii vieţi, imediat după finalizarea studiilor, a lucrat în raion, într-o localitate din raion până în ultima zi. Un specialist adevărat şi ca şef al secţiei. Are familie cu copii, regretăm că aşa de devreme a plecat din viaţă.", a comunicat preşedintele raionului Anenii Noi, Ion Vicol.

Acum câteva zile, soţia victimei a scris o postare pe Facebook în care a anunţat despre faptul că, împreună cu soţul ei, trec printr-un calvar, numit COVID-19.  

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în momentul decesului, bărbatul era infectat cu COVID-19, dar decesul nu a survenit din cauza infecției. La solicitarea familiei, cauza decesului nu poate fi divulgată.

Potrivit Ministerului Sănătății, de la debutul pandemiei, bilanţul deceselor în rândul cadrelor medicale a ajuns la 31.

Comentarii