Creştinii ortodocşi marchează astăzi Învierea Domnului, una dintre cele mai mari sărbători ale anului

Creştinii ortodocşi marchează astăzi Învierea Domnului, una dintre cele mai mari sărbători ale anului. În această noapte, centrul Chişinăului a răsunat de rugăciuni, iar sute de enoriaşi şi-au aşezat coşurile în scuarul Catedralei pentru a primi binecuvântarea Mitropolitului Vladimir.

"AMB - Hristos a Înviat! - Adevărat a Înviat! "

Oamenii au stat la slujbă toată noaptea şi au aşteptat să le fie sfinţite bucatele pentru masa de Paşte: pasca, ouăle roşii, dar şi alte bunătăţi.

"Salam, vin roşu, mere şi pască. După asta merg la familie şi le propun să mănânce sfinţit deodată. Pe urmă, ne odihnim. "

"E o sărbătoare mare pentru creştini. Noi suntem creştini şi sărbătorim. Avem pască, ouă, bomboane. "

"Ne-am pregătit, am făcut mâncare şi am venit la biserică să sfinţim pasca.Mâine deja o să o mâncăm. "

"Sărbătorim în fiecare an. În acest an, cu restricţii, cu măşti, dar am venit să sfinţim bucatele la Catedrală şi după asta, mergem acasă, în familie."

Tradiţia spune că în dimineaţa Paştelui, creştinii trebuie să mănânce sfinţit, apoi să se aşeze la masa de sărbătoare.

SERGHEI BARBU, cleric la Catedralei Mitropolitană:"Fiecare dintre noi venind si sfinţind la biserică cele cuvenite, e o tradiţie strămoşească, să sfinţeşti vinul, pasca şi ouăle. Deci acestea sunt cele mai importante bucate şi ar fi bine să le avem fiecare dintre noi la sfinţire. După asta, mergem acasă, înainte de masa de sărbătoare, cu familia întreagă, să gustăm din aceste bucate sfinţite, iarăşi spunînd "Hristos a înviat!" şi răspunzînd "Cu adevărat a Înviat."

Paştele sau Învierea Domnului este cea mai veche şi cea mai însemnată sărbătoare a creştinilor. Se spune că la câteva zile după intrarea în Ierusalim, Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce. După trei zile, s-a întâmplat miracolul şi Mântuitorul a Înviat.

Comentarii