Cum se simte copilul de un an, rănit în cumplitul accident de la Rezina. Acesta urmează a fi transferat la un spital din Capitală

Copilul de un an, rănit duminică în cumplitul accident din Otac, Rezina, este în stare gravă, dar stabilă. Potrivit medicilor de la spitalul raional, el urmează a fi transportat la Chişinău pentru a beneficia de tratament specializat la Institutul Mamei şi Copilului.

"E conştient, e grav stabil, are fractură la femur, contuzia cutiei toracice, traumă cranio-сerebrală închisă. E traumă exagerată, sunt atinse mai multe organe. A avut loc consiliul medical cu întrebarea de a transfera copilul la centru. Probleme aici sunt mai multe, organizatorice, lipsa traumatologului, starea aceasta cu Covid", a menționat Iurie Golubenco, medic reanimatolog, Spitalul Raional Rezina.

Iar mama băiatului, care în accident şi-a pierdut celălalt fiu, de şase ani, este în stare satisfăcătoare dar urmează a fi operată repetat.

"Mama deocamdată rămâne aici, dar tot are fractură complicată, tot o să trebuiască de hotărât cu transportarea ei. O să trebuiască intervenţie chirurgicală. Aici noi pe loc n-are cine face şi o să trebuiască un specialist de un rang mult mai înalt", a spus Iurie Golubenco, medic reanimatolog, Spitalul Raional Rezina.

Oamenii legii nu ne-au putut spune deocamdată dacă cei doi fraţi se aflau în scaune auto speciale. Şoferul, tatăl copiilor, a fost supus alcooltestului, iar rezultatul a fost negativ. Acum el este cercetat în stare de libertate.

Accidentul a avut loc duminică după amiază, în apropiere de localitatea Otac, raionul Rezina. Potrivit poliţiei, tatăl copiilor ar fi adormit la volan și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului. În rezultat, fiul de şase ani a murit pe loc, iar cel de un an a fost grav rănit.

Amintim că în aceeaşi zi, un alt accident rutier a avut loc în satul Brătuleni, raionul Nisporeni. Un tânăr de 22 de ani a ajuns cu maşina într-un şanţ din cauza vitezei excesive. El nu avea permis de conducere şi, potrivit oamenilor legii, era băut. Şoferul s-a ales cu dosar penal. În automobil mai erau două tinere de 18 ani, care, de asemenea au scăpat cu viaţă.

Comentarii