Cutremur puternic în Turcia. Seismul a fost urmat de 70 de replici. Zeci de persoane au fost rănite

Un cutremur cu magnitudinea de 5.9 grade a zguduit vestul Turciei miercuri dimineaţa. Seismul s-a resimțit la Istanbul și a fost urmat de mai multe replici. 35 de oameni au fost răniți, dintre care unul e în stare gravă, după ce a încercat să sară de la balcon. 

"Avem 35 de răniţi, dintre care unul în stare critică", a declarat ministrul turc al sănătăţii, Fahrettin Koca. Persoana internată în stare critică a fost rănită după ce a sărit de pe balcon din cauza stării de panică, au precizat autorităţile, scrie Digi24.

"Am fost treziţi de un zgomot puternic şi de o zguduitură. Am ieşit afară panicaţi", a declarat pentru AFP Fatma Colak, o localnică din Düzce.

Potrivit ministrului turc de Interne, Süleyman Soylu, cutremurul nu ar fi provocat pagube semnificative în localităţile afectate şi nici victime. "Au fost înregistrate 70 de replici, inclusiv şase cu magnitudinea 4", a anunţat el.

Epicentrul seismului produs în jurul orei 4:00 a fost localizat în provincia Düzce de la Marea Neagră, dar el s-a resimţit până la Istanbul, aflat la aproximativ 200 de kilometri de Düzce, şi la Ankara, potrivit agenţiei turce pentru protecţie civilă Afad, informează dpa.

Cutremurul a fost urmat de mai multe replici, potrivit Afad. US Geological Survey (USGS) a înregistrat o magnitudine de 6,1 grade, iar Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC) a menţionat o magnitudine de 6 grade.

Primarul oraşului Düzce, Faruk Özlü, a declarat pentru postul CNN Türk că în rândul cetăţenilor a izbucnit panica, dar că, deocamdată, nu s-a raportat existenţa unor victime sau a unor persoane grav rănite.

De asemenea, până acum nu au existat daune semnificative la clădiri, a spus Özlü. Turcia este situată pe mai multe plăci tectonice, ceea ce determină o activitate seismică intensă. Unul dintre cele mai grave cutremure din ultimii ani a avut loc în octombrie 2020 în oraşul Izmir de la Marea Egee, în care şi-au pierdut viaţa peste 100 de persoane Experţii se aşteaptă ca în viitorul apropiat un cutremur puternic să zguduie Istanbulul, cel mai mare oraş din Turcia. 

Comentarii