Date ALARMANTE: Numărul tinerilor din ţara noastră scade de la an la an

Încet, dar sigur numărul tinerilor din ţara noastră scade de la an la an, arată datele prezentate de Biroul de Statistică. În Moldova sunt peste 710 mii de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 34 de ani sau aproape 27 la sută din numărul total al populaţiei. În ultimii patru ani, numărul lor s-a diminuat cu aproape 160 de mii. Totodată, fiecare al treilea tânăr de 15 şi 29 ani nu lucrează și nici nu învață.

Din 2015 până anul trecut, numărul tinerilor între 14 şi 19 ani s-a micşorat cu peste 28 de mii, iar al celor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani a scăzut cu aproximativ 70 de mii. Numărul persoanelor de 25-29 ani este mai mic cu 56,5 mii faţă de acum patru ani, iar numărul celor cu vârsta de 30-34 ani cu peste cinci mii. Sociologii explică acest fenomen prin faptul că generaţia tânără preferă să plece peste hotare din cauza că la ei în ţară nu sunt apreciaţi şi valorificaţi. 

"De fapt se produce acel fenomen, numit exod al creierului, astfel scade numărul contribuabililor la bugetul ţări. Vorbim despre o generaţie care posedă cunoştinţe, competențe, dar care este nevalorificată la justa valoare din punct de vedere social şi economic", a afirmat sociologul, Zinaida Gribincea.

Veronica Grecica Munteanu a emigrat acum trei ani cu familia sa în Germania. Tânăra spune că nu a fost o hotărâre destul de uşoară, dar s-au văzut nevoiţi să plece în speranţa unei vieţi mai bune. 

"Am decis să emigrăm în Germania pentru o viaţă mai bună, pentru un viitor mai promiţător şi pentru un salariu mult mai decent care ne permite să trăim şi nu să supravieţuim. Îmi pare rău să spun, însă Republica Moldova este pentru noi locul unde venim doar în vacanţă", a spus moldoveanca stabilită în Germania, Veronica Grecica-Munteanu.

Rata șomajului în rândul tinerilor este de 6,8 la sută, în timp ce media pe țară constituie 5,1 procente. Totuşi, principala sursă de venit rămâne salariul, iar peste 28 de procente dintre tineri primesc bani de la părinţi.

Expertul economic, Veaceslav Ioniţă, susţine că odată cu plecarea tinerilor din ţară, presiunea pe bugetul de stat creşte. 

"Anul trecut 40 de mii de oameni au hotărât să plece peste hotare. Asta înseamnă că într-un singur an la noi a dispărut populaţia unui raion. Noi deja nu avem forţe muncă. La noi sistemul de pensionare este unul falimentar, deci toţi tineri care lucrează acum în Moldova nu acoperă necesităţile pensionarilor", a menţionat expertul economic, Veaceslav Ioniţă.

În data de 12 august este marcată Ziua Internaţională a Tineretului.

Comentarii