De Ziua Familiei, Poliția Națională a difuzat un spot al cărui protagoniști sunt angajații MAI și familiile lor (VIDEO)

De Ziua Familiei, Poliția Republicii Moldova a venit cu un mesaj de felicitare și un spot video, în care arap membrii MAI și familiile lor. 

”O zi specială, un motiv în plus să ne bucurăm de cei apropiaţi, un bun prilej de a mulțumi încă o dată familiilor noastre, pentru că ne sunt alături, zi de zi.

FAMILIA- ne susține și ne înțelege când nu suntem acasă, când lipsim de la evenimente importante ale celor dragi, lucrăm în weekend-uri sau peste program.

Felicităm întreaga FAMILIE a Poliției Naționale, dar și toate cuplurile din țară”, se arată în mesajul Poliției.

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor.

1994 a fost declarat An Internațional al Familiei, iar începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe țări de pe planetă cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de această instituție.

 

Comentarii