Detalii despre tragicul accident de la Soroca. Şoferul unui camion a ars de viu

Accidentul s-a produs, marţi, în jurul orei 22:30, în apropierea satului Racovăţ, raionuL Soroca.

Potrivit poliţiei, un bărbat în vârstă de 30 de ani, fiind la volanul unui autocamion de marca DAF, deplasându-se spre Soroca, nu s-a asigurat și a ieșit la depășirea unui alt autocamion de aceeaşi marcă, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani, din orașul Tighina.  

În momentul depășirii, pe contrasens, se deplasa cel de-al treilea camion de marca Volvo, condus de un bărbat de 58 de ani, locuitor al satului Chișcăreni, raionul Sîngerei.

Deoarece nu a reuşit să evite impactul, primul camion s-a ciocnit frontal cu cel ce se deplasa regulamentar, lovind tangențial în rezervorul de combustibil.

În urma impactului, cele două vehicule care s-au lovit frontal au luat foc, iar cel de-al treilea a fost proiectat în afara părții carosabile.

Conducătorul camionului, care s-ar face vinovat de producerea coliziunii, a decedat, fiind blocat în interior, iar conducătorul camionului de model Volvo a fost scos de urgență un  echipaj al poliției de frontieră care se afla în apropriere și transportat la spitalul raional  cu diverse traumatisme.

La faţa locului au intervenit şi salvatorii, care au luptat cu flăcările circa o oră. Totodată, pompierii au scos dintre fiare cadavrul carbonizat al şoferului decedat. 

Circumstanțele și cauza producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 59 situații de risc.

CITEŞTE ŞI MOMENTUL impactului celor trei camioane, suprins de o cameră de bord. Imagini cu puternic impact emoţional (VIDEO)

CITEŞTE ŞI Grav accident cu implicarea a trei camioane, la Soroca. O persoană a murit, iar alta a fost rănită (VIDEO)

Comentarii