Din cauza sectei, râul Răut a pierdut 40 la sută din debitul apei

Codul portocaliu de secetă hidrologică pentru țara noastră rămâne valabil până în data de 26 august. Cea mai gravă situaţie se atestă în centrul şi sudul ţării. Râul Răut, una din cele mai mari după Prut și Nistru, a ajuns într-o stare jalnică, iar în unele regiuni a pierdut aproape 40 la sută din debitul apei.

Ion Dulgheru din satul Ciocâlteni, raionul Orhei, susține că nu a mai văzut așa situație în viața lui:

"Noi de la Răut irigam o parte bună din terenuri, până la 400/500 hectare în valea Răutului şi până la 300 în deal, în câmpuri. Lumea se hrănea cu peşte de aici, era o zonă de pescuit aici.”

În sat, în apropierea râului este un lac artificial care a avut de suferit în urma secetei. Acum cinci ani, un agent economic pompa apă din Prut ca să crească pești. Între timp, afacerea a devenit neprofitabilă.

"Iniţial, când a fost luat lacul în arendă, aici era şi o staţie electrică de pompare a apei din rîul Răut pentru a creşte peştele. Treptat, a scăzut nivelul rîului, nu mai avea de unde pompa apa şi au reziliat contractul cu primăria din localitate", a spus Ion Dulgheru.

Localnicii care duc vacile la păscut spun că acum este mai mult nămol decât apă.

"Înainte a fost foarte interesant, au fost şi ploi, era verdeaţă, animalele aveau unde paşte, dar acum chiar nu au unde, totul e uscat, vedeţi şi voi."

"Înainte tare bine mai era, era multă apă, curgătoare, acum nu e nimic, căldurile astea. În rîu era şi peşte mult, în prezent, nimic."

"Acum 10 ani, era mare nivelul apei în râu, acum însă aproape nimic."

Conducerea raionului Orhei este îngrijorată de situația creată.

DINU ŢURCANU, preşedintele raionului Orhei: "Apele subterane practic nu mai alimentează rîul Răut, afluenții care îşi făceau datoria, aceştia sunt secați toţi, datorită secetei."

Meteorologii au emis cod galben de pericol excepțional de incendii, valabil până în 21 august.

Comentarii