Doliu! A murit chitaristul Peter Green, co-fondator al celebrului grup britanic Fleetwood Mac

Peter Green, chitarist co-fondator al celebrului grup britanic Fleetwood Mac, a murit la 73 de ani, au anunţat sâmbătă avocaţii familiei sale, informează AFP şi dpa, citate de agerpres.ro.

Acest virtuoz al chitarei blues şi rock, al cărui talent şi stil foarte fluid l-au impresionat pe B.B. King, a fondat Fleetwood Mac împreună cu bateristul Mick Fleetwood la Londra în 1967.

Autorul unor titluri precum "Albatross" şi "Oh Well", care au modelat stilul grupului şi l-au făcut celebru în lume, el a compus şi "Black Magic Woman", imortalizat apoi de Carlos Santana în 1970.

Dar în acelaşi an, probleme mentale şi de dependenţă l-au obligat să renunţe la trupă şi să renunţe la muzică o perioadă.

Peter Green a fost unul dintre cei opt membri ai trupei care a fost inclus în Rock Roll Hall of Fame în 1998.

Comentarii