Elveţia: Epidemia de coronavirus, la cel mai înalt nivel de la mijlocul lunii aprilie

Elveţia a înregistrat vineri, pentru a doua oară în această săptămână, peste 300 de noi cazuri zilnice, un nivel care nu a mai fost atins de la mijlocul lunii aprilie, existând temeri privind apariţia unui al doilea val, relatează AFP.

Ţară cu 8,5 milioane de locuitori, Elveţia a fost relativ ferită de noul coronavirus, în ciuda apropierii sale de Italia, care a fost epicentrul pandemiei în Europa.

Guvernul elveţian nu a introdus niciodată măsuri de izolare aşa de stricte ca alte ţări europene, ci restricţii care au fost ridicate progresiv de la 27 aprilie, permiţându-le astfel elevilor să revină la şcoală la mijlocul lunii mai.

Autorităţile au explicat atunci că Elveţia a reuşit să evite ce e mai rău, în special datorită respectării regulilor şi a măsurilor de protecţie de către populaţie.

Însă de la mijlocul lunii iunie, numărul de noi cazuri zilnice, care se apropia atunci de 20, a crescut constant, obligând autorităţile să fie mai ferme.

Astfel, din iulie a devenit obligatorie purtarea măştii în transportul public. Iar în unele cantoane, cum ar fi Geneva, unde numărul de cazuri a crescut semnificativ, masca a devenit obligatorie şi în magazine.

Geneva a închis de asemenea cluburile de noapte din august, în contextul în care discotecile, barurile şi alte locuri de divertisment au fost acuzate că facilitează transmiterea virusului în mai multe regiuni din ţară.

În Elveţia, boala COVID-19 a făcut 1.718 morţi de la detectarea primului caz, la sfârşitul lunii februarie, în cantonul Ticino, la frontiera cu Italia.

Comentarii