Explozie la un restaurant din Japonia: Un mort şi mai mult de zece răniţi

O explozie într-un restaurant din Japonia a ucis o persoană şi rănit mai mult de zece, a informat joi presa locală, transmite agerpres.ro.

Restaurantul Onyasai din Fukushima era în curs de reparaţii, potrivit proprietarului său, grupul Colowide Co, care operează un lanţ de restaurante.

Compania a emis un comunicat prezentând scuze victimelor şi a declarat că lucrează cu autorităţile pentru a determina cauza.

Mass-media au arătat imagini ale restaurantului distrus, ferestrele sparte ale clădirilor din apropiere şi bucăţi de metal şi sticlă împrăştiate în jur.

Unii utilizatori pe Twitter au declarat că au auzit un zgomot puternic în momentul exploziei şi mirosea a gaz.

Comentarii