FĂRĂ RUȘINE! Momentul în care un tânăr fură o bicicletă dintr-un bloc de locuit din Capitală (VIDEO)

Un tânăr de 31 de ani, locuitor al Capitalei, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de furtul unei biciclete. 

Potrivit poliției, suspectul a sustras bicicleta dintr-un bloc de locuit de pe strada Ceucari. Prejudiciul cauzat proprietarului fiind de circa 2.700 de lei.

Acțiunile bănuitului au fost surprinse de camerele de supraveghere. Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către polițiști, bănuitul a fost identificat și reținut. În cadrul audierilor, bărbatul și-a recunoscut vina. Acesta a declarat că a vândut bicicleta cu 600 de lei unei persoane necunoscute.

Oamenii legii au găsit bicicleta și urmează a fi returnată proprietarului.

Suspectul este cercetat penal pentru furt și riscă o amendă de până la 67.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau până la 4 ani de închisoare.

Comentarii