Fotbalistul Eric Dier şi-a prelungit contractul cu Tottenham Hotspur

Fotbalistul Eric Dier şi-a prelungit contractul cu Tottenham Hotspur. Anunţul a fost făcut de gruparea londoneză. Noul acord este valabil până în vara anului 2024.

"Obiectivul meu este unul clar. Îmi doresc să fiu unul dintre cei mai buni jucători pe postul meu din Premier League. Acesta a fost unul dintre motivele, care m-au făcut să rămân aici. Vreau să progresez, iar Tottenham este clubul perfect pentru asta. Obiectivul meu, la fel ca al clubului, este să cuceresc trofee.", a declarat Eric Dier, mijlocaş Tottenham Hotspur.

Atunci când avea doar 7 ani, Eric s-a mutat împreună cu familia sa în Portugalia, unde s-a format ca fotbalist la Sporting Lisabona.

Mijlocaşul la închidere, care poate juca şi pe postul de fundaş central, a revenit în Anglia în iulie 2014, când a fost transferat de Tottenham pentru 5 milioane de euro.

Până acum Dier a jucat 239 de meciuri pentru Hotspur şi a marcat 11 goluri în toate competiţiile. De asemenea el este un jucător de bază și în echipa națională de fotbal a Angliei pentru care a bifat până acum 40 de selecții.

Comentarii