Furt într-un magazin din Capitală. Un tânăr, reținut (VIDEO)

A intrat într-un magazin de pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al Capitalei și a furat două sticle de whisky. Suspectul este un tânăr de 22 ani, care a fost reținut de oamenii legii.

Potrivit poliției, acțiunile individului au fost surprinse de camerele de supraveghere din incinta magazinului. Totodată, oamenii legii au stabilit că suspectul se afla în urmărire penală pentru comiterea infracțiunilor similare.

Prejudiciul cauzat de bănuit a fost estimat la 1 000 de lei. În cadrul audierilor, tânărul și-a recunoscut vina. Acesta riscă de la 5 până la 7 ani de închisoare.

Comentarii