Importatorii şi distribuitorii de ţigări: Majorarea accizei pentru produsele de tutun va genera mai multe riscuri

Importatorii şi distribuitorii de ţigări susţin că majorarea cu 25% a accizei pentru produsele de tutun în 2023 este o taxare prea mare, care va genera mai multe riscuri, în special, va duce la amplificarea contrabandei. Îngrijorările au fost exprimate de către două companii mari din domeniu: Japan Tobacco International Moldova şi Philip Morris Moldova. Reacţiile vin după ce creşterea este prevăzută în proiectul de lege privind politica fiscală și vamală pentru anul 2023, propus pentru consultaţii publice. Autorul documentului, Ministerul Finanțelor, nu a venit, deocamdată, cu o reacţie. Ministerul Finanţelor a explicat însă în proiect că este vorba de un angajament din Acordul de Asociere RM – UE.

Compania Japan Tobacco International Moldova a emis un comunicat de presă în care se arată nedumerită de faptul că se propune majorarea accizei cu 25%, față de 15%, cât era prevăzut în calendarul fiscal pentru anii 2021 - 2023.

''Compania JTI Moldova, care contribuie cu circa 40% din veniturile la bugetul de stat din acciza la produsele de tutun, atrage atenția că taxarea excesivă poate duce la creșterea bruscă a contrabandei și, respectiv, la pierderi la bugetul de stat. Semnalăm că majorarea accizei la produsele de tutun în 2023 cu 25%, față de 15% cât era prevăzut în Codul Fiscal, va duce la creșteri mari și bruște de prețuri, trimițând fumătorii adulți către piața neagră'', se arată în declaraţie.

Compania mai precizează că, odată cu înflorirea pieţei negre, bugetul statului va fi prejudiciat cu sute de milioane de lei, iar companiile care își desfășoară activitatea legal pe piaţa produselor din tutun vor avea pierderi semnificative.

Şi Philip Morris Moldova, companie producătoare şi importatoare de produse de tutun, atenţionează că majorarea accizei cu 25% reprezintă un risc major pentru piața legală și bugetul de stat al țării.

Elena Naumenko, directorul Philip Morris Moldova, scrie într-o declaraţie de presă că orice creștere a accizelor trebuie să fie graduală şi îşi exprimă speranţa că rata accizei pentru anul 2023 va fi, totuşi, menținută la nivelul de 15%.

Există dovezi că, din cauza războiului din Ucraina, produsele din tutun de contrabandă și ilegale devin disponibile în țara vecină, precum și în regiunea transnistreană. Prin urmare, există suficiente semnale pentru a considera că nivelul comerțului ilegal în 2022 va fi mai mare decât în 2021, iar orice majorare ulterioară a accizelor pur și simplu ar amplifica acest fenomen, ceea ce reprezintă o amenințare pentru companiile care își desfășoară activitatea legal, notează Elena Naumenko.

Ministerul Finanțelor, autorul proiectului politicii bugetar-fiscale pentru anul 2023, nu ne-a oferit, deocamdată, o reacţie la declaraţiile importatorilor şi distribuitorilor de produse de tutun. Consilierul responsabil de comunicare al instituţiei, Cristina Nicolau, a spus că va reveni cu un răspuns, lucru care încă nu s-a întâmplat.

În documentul propus pentru dezbateri, se estimează că, în urma majorării accizului pentru produsele din tutun cu 25%, bugetul de stat va înregistra în 2023 o creştere suplimentară de 618 milioane lei. Potrivit proiectului, această acciză va creşte substanţial în următorii trei ani, de la 50 de euro pentru 1000 de țigarete în 2023 până la 90 de euro în 2025. Ministerul Finanţelor a explicat în document că este un angajament din Acordul de Asociere RM – UE. Statul îşi mai propune să acumuleze mai multe veniturilor bugetare şi să reducă treptat consumul de ţigări.

Comentarii