Indonezia: Bilanţul inundaţiilor a crescut la 36 de morţi şi 66 dispăruţi

Bilanţul inundaţiilor care au făcut ravagii în insula indoneziană Sulawesi s-a ridicat vineri la 36 de morţi, iar salvatorii sunt încă în căutarea a 66 de dispăruţi, cu puţine speranţe de a-i găsi însă în viaţă, transmite agerpres.ro.

Peste 14.000 de persoane şi-au găsit refugiu în adăposturi temporare din regiunea sinistrată Luwu de Nord.

La începutul săptămânii, ploile torenţiale au scos trei râuri din matcă. Sute de case, clădiri publice şi birouri guvernamentale sunt în prezent acoperite de nămolul adus de inundaţii.

Bilanţul inundaţiilor este în prezent de cel puţin 36 de morţi, după descoperirea de noi cadavre, au anunţat vineri autorităţile locale.

Lista persoanelor dispărute a crescut, la rândul său, de la 12 la peste şaizeci, în contextul în care rudele au venit să raporteze dispariţia acestora, potrivit aceleiaşi surse.

"Şansele de a-i găsi în viaţă sunt slabe după patru zile de căutare, iar situaţia este dificilă pe teren", a declarat pentru AFP Andi Mukti, coordonatorul operaţiunilor de căutare şi salvare din Luwu de Nord.

Căutările vor continua însă în weekend, a adăugat el.

La începutul anului, ploile torenţiale au provocat inundaţii soldate cu moartea a 70 de persoane la Jakarta şi în jurul său, pe insula Java.

Arhipelagul din sud-vestul Asiei este afectat în mod regulat de inundaţii în timpul sezonului ploios.

Comentarii