La un pas de tragedie! O femeie cu cărucior, cât pe ce să fie strivită de un automobil chiar pe trecerea de pietoni (VIDEO)

La un pas de tragedie! O femeie cu cărucior a fost cât pe ce să fie strivită de un automobil, în timp ce traversa regulamentar o stradă din Capitală. 

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de astăzi, la intersecția străzilor Mitropolit Dosoftei și Serghei Lazo.

Din imaginile surprinse de camera de bord a unui alt automobil, se poate observa cum șoferul vehiculului, cotește cu viteză, fără a se asigura dacă la acel moment se deplasa cineva pe trecerea de pietoni.

Conducătorul auto a frânt brusc, lovid căruciorul, care din fericire era gol. Se pare că fiind în stare de șoc, femeia și-a continuat drumul fără a întreprinde vreo măsură de a discuta cu șoferul sau de a raporta cazul la poliție.

Contactată de către Publika, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Diana Fetco, a comunicat că cazul dat a fost deja înregistrat, oamenii legii lucrează la identificarea șoferului și sancționarea lui.

 

Comentarii