Mai mulți studenți rămân în Moldova. La Universitatea de Medicină s-au înscris 1 625 candidaţi

Dacă în ultimii ani, universităţile din Moldova aveau din ce în ce mai puţini studenţi, în 2020, pandemia de coronavirus şi anularea examenului de bacalaureat au făcut ca numărul acestora să crească. Această situaţie se atestă la Universitatea de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu", unde au fost depuse 1625 de dosare, adică cu o treime mai multe decât anul trecut. În schimb, a scăzut numărul studenţilor străini.

VADISLAV BADAN, secretarul Comisiei de Admitere a USMF "Nicolae Testemițanu":"Numărul de studenţi străini programat pentru anul curent nu este mai mic decât în anul precedent, însă la moment nu cunoaştem dacă acest număr planificat va fi şi numărul realizat".

Instituţiile de învăţământ superior din ţară, inclusiv Universitatea de Medicină, au anunţat primele rezultate ale admiterii din acest an. Pentru a preveni riscul de infectare cu noul virus, în perioada 8-18 august, viitorii studenţi trebuie să prezinte documentele în original, pentru a nu pierde locul de studii. Depunerea actelor se face în baza unei programări prealabile, pentru a evita aglomeraţia. Astfel, la uşa universităţii nu se mai formează cozile de altădată, deşi numărul celor care vor să devină medici este mai mare decât anul trecut.

VADISLAV BADAN, secretarul Comisiei de Admitere a USMF "Nicolae Testemițanu": "Procedura este gestionată în aşa mod ca fiecare persoană ce depune originalele să nu se reţină în incinta spaţiilor destinate pentru depunerea originalelor mai mult de 5-7 minute".

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" dispune anul acesta de 440 de locuri la buget, cu 35 mai multe decât în 2019. Şi numărul locurilor în bază de contract a fost majorat de la 342 la 596.

Printre cei care vor să studieze la buget este şi Olivia Grădinaru, de 19 ani, din Chişinău. Tânăra a fost admisă la specialitatea "Medicină" cu media 9.75.

Studentă: "M-am străduit la toate obiectele să învăţ, mai ales la cele care se calculează la medicină, adică biologie, chimie şi deja limbile străine. De mică mi-a plăcut profesia de medic. Eram pasionată de medicină şi vreau să continui acest vis şi să pot ajuta oamenii".

La aceeaşi facultate a fost admisă şi Olesea Ivanova, de 19 ani, din Capitală. Însă viitoarea studentă va trebui să achite contractul anual de studii de peste 30 de mii de lei, deşi a sperat până în ultima clipă că va ocupa un loc fără taxă.

În cadrul primei etape de admitere au promovat concursul 1036 de candidaţi. Cei mai mulți au optat pentru specialitatea Stomatologie, unde s-au înregistrat 42 de persoane pentru un loc fără taxă. Pe celelalte două poziţii s-au clasat specialităţile Farmacie şi Optometrie - cu câte 16 şi, respectiv, 5 pretendenţi.

Cei care nu au reuşit să fie admişi la buget la aceste specialităţi, vor trebui să plătească o taxă anuală de la 30 100 de lei şi până la 32 200 de lei. Rezultatele finale ale admiterii vor fi anunţate în 20 august. În Republica Moldova sunt 27 de universităţi, între care 17 - de stat.

Comentarii