Manchester City, victorie lejeră.

Manchester City se pregătește de megaduelul cu Real Madrid din Liga Campionilor și spulberă tot în Premier League. "Citadinii" au învins pe Watford cu 4-0, înregistrând, astfel, a patra victorie consecutivă în campionat.

Raheem Sterling a fost eroul primei reprize, cu două goluri marcate în decurs de 9 minute.

După pauză, Phil Foden și Aymeric Laporte au înscris și ei câte o dată. Manchester City va juca în ultima etapă pe teren propriu cu Norwich City.

Pe 7 august, echipa lui Pep Guardiola va primi vizita lui Real Madrid în a doua manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Meciul va fi televizat în direct de PRIME, de la ora 22:00. În prima manșă, "cetăţenii" s-au impus cu 2-1.

Într-o altă confruntare, Arsenal Londra a cedat pe terenul formației Aston Villa, scor 0-1. Trezeguet a marcat golul victoriei gazdelor.

În urma acestui succes, Aston Villa a urcat de pe locul 18, retrogradabil, pe 17, care asigură menţinerea în prima ligă.

"Tunarii" rămân pe poziţia a 10, cu 53 de puncte.

Comentarii