Marea Britanie, în pragul celui de-al doilea val de COVID-19

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat că Marea Britanie este pregătită pentru cel de-al doilea val de COVID-19, iar circa 3 miliarde de lire sterline (3,3 miliarde de euro) s-au alocat resurselor serviciului naţional de sănătate (NHS).

„Priviţi la alte ţări în jurul lumii, toţi putem vedea foarte clar cum evoluţia poate fi rea dacă nu continuăm să respectăm regulile, dacă nu continuăm să ţinem acest lucru sub control”, a precizat Johnson, sperând la o revenire la normal a situației „cel mai devreme în noiembrie, probabil în jurul Crăciunului”, citează Reuters.

În așteptarea celui de-al doilea val de SARS-CoV-2, guvernul britanic şi-a stabilit ca obiectiv creşterea capacităţii de testare, astfel încât la sfârşitul lunii octombrie să fie efectuate zilnic cel puţin 500.000 de teste.

Deși activitățile revin ușor la normal (sălile de spectacole, cazinourile, patinoarele, centrele de înfrumuseţare şi sălile de bowling se vor redeschide la 1 august, şcolile, liceele şi after-school-urile se redeschid din septembrie și se vor putea organiza căsătorii cu participarea a maxim 30 de persoane, precum şi conferinţe şi evenimente pe stadioane din toamnă), premierul britanic a avertizat că aceste relaxări sunt condiţionate de evoluţia epidemiei, scrie b1.ro.

„Sperăm la cel mai bun scenariu, dar trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău'', a punctat el.

Marea Britanie a înregistrat peste 45.000 de decese cauzate de noul coronavirus, fiind printre ţările cele mai afectate de pandemie. Boris Johnson, el însuși unul dintre cei confirmați cu infecție cu coronavirus,, este criticat pentru modul în care a gestionat această criză.

La începutul lunii, premierul Boris Johnson i-a îndemnat pe britanici să se comporte responsabil după momentul redeschiderii barurilor, cerându-le să nu își bată joc de efortul colectiv de a limita răspândirea noului coronavirus, transmite Reuters.

„Sper foarte mult că oamenii se vor comporta responsabil și se vor bucura de vară în siguranță. Cred că stăm destul de bine, dar mesajul meu este, haideți să nu ne batem joc acum”, a spus premierul Boris Johnson la postul de radio LBC, apărând ritmul fixat de guvern pentru reluarea activității din țară prin faptul că procesul s-a bazat pe o înțelegere aprofundată a riscurilor.

Cu toate acestea, consumatorii vor trebui să stea la o distanță de cel puțin doi metri unul de celălalt – dacă este posibil – iar mesele vor fi și ele așezate la o distanță specifică. În plus, la intrarea în local, clienții vor fi înregistrați, astfel încât să poată fi demarate anchete epidemiologice dacă va fi cazul.

„Nu putem continua, pur și simplu, să fim prizonierii acestei crize. Dacă criza COVID-19 ne-a învățat un lucru, este că această țară trebuie să fie pregătită pentru ceea ce poate”, a mai spus premierul Marii Britanii, făcând referire la măsurile de relansare economică.

sumă urmează să fie investită pentru proiecte de infrastructură, în principal locuinţe, şcoli, spitale şi lucrări pentru reţelele rutiere şi feroviare.

"Guvernul nostru va veni în curând cu cele mai radicale reforme pentru sistemul nostru de planificare de după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Vom construi, vom construi, vom construi. Vom reconstrui mai bine, vom reconstrui mai ecologic, vom reconstrui mai repede", a promis premierul britanic.

Comentarii