Moldova a mai pierdut un dosar la CEDO. Ce despăgubiri urmează să achite

Ţara noastră va trebui să achite peste 160 de mii de euro despăgubiri, după ce a mai pierdut un dosar la CEDO.

Înalta Curte de la Strasbourg i-a făcut dreptate unei locuitoare a oraşului Queensland, Australia, care deţine şi cetăţenie moldovenească.

Aceasta a fost lipsită abuziv de o clădire, pe care a cumpărat-o de la consiliul local din Pojareni. CEDO a dispus achitarea sumei de 160 de mii de euro cu titlu de prejudiciu material, 5 000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2 000 de euro cu titlu de costuri si cheltuieli.

În 2004 Elena Arzamazova a cumpărat o clădire, în trecut utilizată pentru festivităţi. Înstrăinarea a fost aprobată de consiliul local, iar  contractul a fost semnat în faţa notarului şi a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile.

Cu toate acestea, în 2007 Procuratura a cerut anularea tranzacţiei pe motivul că preţul obţinut pentru clădire a fost prea mic şi că a fost înstrăinat fără licitaţie, contrar legislaţiei.

După ce prima instanţă a respins acţiunea de două ori, pe motiv că a fost depusă în afara termenului, în 2013 Curtea de Apel a anulat contractul, constatând că autoritatea publică a comis o eroare când a înstrăinat clădirea, deoarece aceasta era parte a domeniului public şi nu putea fi înstrăinată.

În 2014, Curtea Supremă de justiţie a respins recursul reclamantului, iar solicitarea privind oferirea unei compensaţii pentru investiţiile în renovarea clădirii a fost declarată inadmisibilă.

Arzamanova a înaintat o acţiune civilă împotriva consiliului local şi procuraturii pentru a recupera banii investiţie în clădire, care a fost respinsă în 2019. După iniţierea acţiunii civile, a fost pornită o cauză penală, care ulterior a fost suspendată.

 

 

 

Comentarii