Moldova, cea mai vulnerabilă. Declarațiile președintelui Maia Sandu pentru publicaţia „Politico”

O Moldovă puternică va ajuta atât Ucraina, cât şi întreaga Europă pentru a menține pacea și stabilitatea în regiune şi va putea sprijini țara vecină în timpul războiului. Declarația a fost făcută de preşedintele Maia Sandu, într-un editorial pentru Politico.

Potrivit şefului statului, vulnerabilitățile ţării noastre ar putea slăbi reziliența Ucrainei, precum și stabilitatea pe restul continentului.

"Europa și Ucraina au nevoie de o Moldovă puternică, suficient de puternică pentru a sprijini Ucraina în timpul războiului şi suficient de puternică pentru a menține pacea și stabilitatea în regiunea noastră, a menţionat Sandu. Potrivit preşedintelui, Rusia nu poate fi lăsată să câștige în Ucraina, a fel cum tehnicile sale hibride nu trebuie lăsate să învingă în Moldova."

Şeful statului a precizat că, din cauza războiului, toate națiunile europene se confruntă în prezent cu presiuni energetice grave, dar ale noastre sunt existențiale. Maia Sandu a accentuat că supravieţuirea noastră din punct de vedere economic este ameninţată de moștenirea dependenței aproape depline de Rusia pentru gaz și electricitate.

"În ultimele 12 luni, prețul gazelor în țara noastră a crescut de șapte ori, în timp ce al energiei electrice - de patru ori. La iarnă, moldovenii vor cheltui probabil până la 65 la sută din veniturile lor pe facturile la energie”, susţine preşedintele. 

Şeful statului spune însă că ţara noastră mizează pe sprijinul marilor puteri europene pentru a depăşi criza energetică.

În aceste zile, la Paris, are loc cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova, unde participă şi Maia Sandu.

Comentarii