Naţionala Angliei are cel mai valoros lot de la Cupa Mondială 2022

Naţionala Angliei este are cel mai valoros lot de la Cupa Mondială 2022, iar internaţionalul Jude Bellingham se află în fruntea unei liste cu peste 800 de jucători. Cel puţin astfel se arată într-un studiu realizat de grupul elveţian de cercetare CIES Football Observator.

Lotul de 26 de jucători al reprezentativei "Celor trei lei" este evaluat la puţin peste 1,5 miliarde de euro, ca valoare de transfer, iar Bellignham, în vârstă de 19 ani, este cotat la 202 milioane de euro, fiind cel mai valoros dintre fotbaliştii prezenţi la turneul final din Qatar.

Brazilia ocupă locul secund pe această listă, cu o valoare de transfer de 1,45 miliarde de euro, iar Vinicius Junior, atacantul formaţiei Real Madrid, este considerat cel mai valoros jucător din Ţara Cafelei, cu o cotă de 200 de milioane de euro.

Pe poziţia a treia se află Franţa, cu un lot evaluat la 1,34 miliarde de euro, dominat de starul lui PSG, Kylian Mbappe, a cărui valoare de transfer se ridică la 185 de milioane de euro, conform studiului CIES Football Observator.

Tehnica statistică utilizată în studiu pentru a construi modelul a fost regresia liniară multiplă, cu taxe plătite de cluburi ca o variabilă independentă.

Eşantionul cuprinde peste 2 mii de tranzacţii ale jucătorilor transferaţi de la cluburi din cele cinci mari ligi europene, începând din iulie 2012 şi până în noiembrie 2021.

Comentarii