NASA vrea să afle cât de bine se pot adapta oamenii în spaţiu

Cercetătorii NASA au descoperit că astfel de misiuni în care astronauţii vor fi privaţi de forţa gravitaţională pot avea un impact negativ asupra capacităţii cognitive şi a inteligenţei emoţionale a astronauţilorMediafax.

Este de înţeles având în vedere că o astfel de călătorie durează 14 luni, iar explorarea efectivă a planetei Marte va dura minim 3 ani.

Noul studiu NASA a analizat efectele microgravităţii pe 24 de astronauţi. Aceştia au stat inclinaţi pe orizontală într-un unghi de 6 grade, cu capul mai jos decât corpul, timp de 2 luni. 

În tot acest timp au fost supuşi unor teste cognitive destinate astronauţilor pentru evaluarea orientării, a memoriei şi a comportamentului emoţional.

La început, capacităţile cognitive au scăzut ca mai apoi să rămână la acelaşi nivel însă cele emoţionale au continuat să scadă. Drept urmare, astronauţii vor fi supuşi la teste şi şedinţe psihologice înainte de viitoarele misiune pe Marte.

Până să ajungă oameni pe Marte, roverul Perseverance continuă să se plimbe pe Planeta Roşie. A trimis o nouă înregistrare audio de mai bine de 16 minute.

Comentarii