Ne mor eroii în alb. O asistentă medicală de la Spitalul Clinic Republican ”Timofei Moșneaga”, răpusă de COVID-19

Ne mor eroii în alb. Încă o angajată din sistemul medical din țara noastră a pierdut lupta contra noului coronavirus. Este vorba despre asistenta medicală Botnari Lilia Avram, în vârstă de 66 de ani. Tragicul anunț a fost plasat pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic Republican ”Timofei Moșneaga”, instituție în care Botnari Lilia Avram a activat timp de peste 40 de ani.

”Colectivul nostru a pierdut un prieten adevărat, o colegă excepțională, care întotdeauna știa să-ți aline sufletul cu o vorbă blândă și să te încurajeze. Condoleanțe familiei, rudelor, colegilor, dar și tuturor, care au avut ocazia să o cunoască pe doamna Lilia. Suntem cu gândul alături de Dvs și vă dorim multă putere și curaj. Dumnezeu să o odihnească în pace, în împărăția Sa! Zbor lin, scumpă colegă”, se menționează în mesajul de condoleanțe a Spitalului Clinic Republican.

Până la ziua de azi, 103 lucrători medicali din Moldova au decedat din cauza COVID-19.

 

Comentarii