Nevoiţi să stea departe de familie şi copii. Povestea EMOŢIONANTĂ a soţilor Botizatu, medici care tratează bolnavii de COVID

Nu-şi pot îmbrăţişa copiii luni de zile, iar dorul este apăsător. Vorbim despre medicii din prima linie care luptă cu virusul pandemic. Pentru a-şi proteja familia de boală, eroii în alb sunt nevoiţi să stea departe de cei mai dragi oameni din viaţa lor. Este şi cazul soţilor Botizatu, ambii doctori, care de la începutul pandemiei şi-au dus cele două fete la rude, iar de atunci le văd doar de la distanţă.

Cătălina şi Raluca Botizatu, de zece şi respectiv patru ani, nu şi-au mai îmbrăţişat părinţii şi nu au mai stat să vorbească sau să se joace cu ei încă de la sfârşitul lunii mai. Tatăl lor, Alexandru Botizatu este şeful secţiei Anesteziologie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Republican. De la începutul pandemiei, această secţie a fost transformată într-una cu profil COVID, unde se tratează pacienţii cu cele mai grave forme ale bolii. Iar de câteva luni, Alexandru Botizatu lucrează la foc continuu şi interacţionează în permanenţă cu oamenii infectaţi cu noul coronavirus. Iar mama lor, Tatiana Botizatu este de meserie medic ORL la un spital din Chişinău. În aceste condiţii, pentru a le proteja, părinţii s-au văzut nevoiţi să le ducă la nişte rude din oraşul Orhei.

"Părinţii ne-au lăsat aici în data de 29 mai, cel mai mult nu i-am văzut cam trei luni. Tot de atunci, noi nu am ieşit deloc din ogradă, asta este prima dată când ieşim. Mai ieşim doar în curte şi ne jucăm cu animalele pe care le avem, părinţii vin doar sâmbetele şi duminicile să ne mai aducă ce avem nevoie. Ei ne văd doar la depărtare, dacă ne este dor de ei, îi sunăm prin viber sau altă aplicaţie", a menţionat Cătălina Botizatu, fiică.

La vârsta lor fragedă, Cătălina şi Raluca cunosc foarte bine despre pericolul COVID-19. De la sfârşitul lunii mai, toate activităţile lor sunt doar în curtea casei. În acest fel, ele spun că ascultă de sfatul părinţilor şi se protejează.

"Noi mai rezistăm, ne simţit foarte bine aici la mătuşa, dar credem că această pandemie nu va mai dura atât de mult dacă oamenii vor purta mască, se vor spăla des pe mâine şi poarte distanţa între ei de cel puţin un metru", a spus Cătălina Botizatu, fiică.

În tot acest timp, fetele sunt în grija mătuşii lor. Svetlana Ciobanu spune că le-a primit cu braţele deschise şi că încearcă din răsputeri să le acopere lipsa fizică a părinţilor.

"Eu nu pot spune că părinţii s-au întâlnit cu copiii, ei vin şi lasă din două în două săptămâni de ce au nevoie şi pleacă. Asta se întâmplă totul de la distanţă, ne lasă şi pleacă. Pentru noi sunt ca o familie şi este o plăcere că au adus copiii la noi", a declarat Svetlana Ciobanu. 

Alexandru şi Tatiana Botizatu susţin că singura lor soluţie pentru a-şi proteja copiii a fost să se despartă o perioadă şi să stea cât mai departe de ei.

"Pe lângă faptul că protejăm copiii, noi protejăm şi pe cei cu care stau cu ele, mergem până la colţul casei şi rugăm pe cineva să ia pachetele, iar noi plecăm, vrem să avem minim contact cu ei. Este foarte dureros pentru noi acest moment, am aşteptat ca să crească copiii mari, să ne putem bucura de ei, dar ei pleacă", a menţionat Alexandru Botizatu.

"Eu sunt foarte recunoscătoare mătuşii şi moşului că stau cu fetele noastre şi au dorinţa asta de a ne ajuta. Cătălina, fata mai mare, în perioada asta s-a maturizat enorm şi are toate responsabilităţile unei surori mai mari", a precizat Tatiana Botizatu.

"Noi le transmitem că le iubim foarte mult că au această rezistenţă emoţională", este mesajul părinţilor. 

La rândul lor şi Cătălina cu Raluca au avut un mesaj pentru părinţi: "Îmi este dor de părinţii mei şi vreau să se întoarcă acasă!"

Comentarii