NOI REȚINERI ÎN BELARUS. În jur de 50 de persoane au fost încătuşate, printre care și jurnaliști

În jur de 50 de persoane au fost reținute lângă oficiul KGB din Minsk, printre care și jurnaliști. Aceștia au mers să depună în adresa instituției o petiție prin care au solicitat înlocuirea mandatului de arestare preventivă cu arest la domiciliu pentru fostul candidat la funcția de președinte al Belarusului Victor Babarico și fiului acestuia Eduard. Ei sunt învinuiți că au obținut venituri ilegale și că s-au eschivat de la plata impozitelor.

"- Sunt jurnalist, sunt jurnalist. Ce-i cu voi, nu vedeți? Sunt jurnalist.
- Ecusonul dvs nu înseamnă nimic!
- Cine sunteți? Prezentați-vă, vă rog.
- Treceți.
- Prezentați-vă! Cine sunteți? Noi suntem jurnaliști.
- Miliția."

Presa din belarus scrie că oamenii au fost anunțați de forțele de ordine că adunarea în fața sediului KGB va fi catalogată drept un protest neautorizat. Ulterior, aceștia au fost reținuți pentru că nu au dat curs somațiilor miliției. După ce le-au fost verificate actele, aceștia au fost eliberați. Unii, însă, s-au ales cu procese verbale pentru încălcarea ordinii publice.

Comentarii