Nou lockdown în Argentina pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei

Guvernul de la Buenos Aires a impus noi măsuri de carantină şi restricţii în zone extinse din Argentina, pe fondul unui al doilea val al pandemiei de COVID-19 în această ţară, informează DPA.

De vineri, o interdicţie de circulaţie va intra în vigoare în zona metropolitană Buenos Aires între orele 20:00 şi 6:00, a anunţat miercuri preşedintele Alberto Fernandez.

Singurele excepţii vor viza lucrătorii din sectoarele esenţiale.

Toate evenimentele sociale, sportive, culturale şi religioase desfăşurate în spaţii închise sunt interzise, iar şcolile şi grădiniţele sunt închise până la sfârşitul lunii aprilie.

Circa 14,8 milioane de persoane trăiesc în regiunea metropolitană Buenos Aires - reprezentând aproximativ 37% din totalul populaţiei acestei ţări sud-americane.

Numărul zilnic de cazuri noi de coronavirus în Argentina a ajuns între timp la noi recorduri. Peste 27.000 de cazuri noi au fost înregistrate marţi, cel mai mare număr zilnic de la debutul pandemiei, cu aproximativ un an în urmă.

Miercuri, Ministerul Sănătăţii a anunţat 368 de decese asociate COVID-19, cel mai mare număr de la mijlocul lunii ianuarie.

În total, ţara a înregistrat circa 2,6 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 58.500 de decese asociate acestei boli, scrie agerpres.ro.

Comentarii