O adolescentă din Afganistan a ucis trei talibani după ce aceștia i-au omorât părinții. Cum s-a întâmplat totul

O adolescentă din Afganistan a împușcat mortal trei talibani după ce aceștia i-au ucis părinții pentru că sprijineau Guvernul de la Kabul, au informat oficiali locali.

Incidentul a avut loc săptămâna trecută, când un grup de insurgenți talibani a atacat satul Geriveh, din provincia Ghor, unde adolescenta de 16 ani, Qamar Gul, locuia împreună cu părinții și cu fratele său, informează The Guardian., citat de gandul.ro.

Potrivit oficialilor, talibanii, care îl căutau pe tatăl tinerei, au ajuns la locuința familiei pe 17 iulie.

"Insurgenții le-au bătut la ușă, iar mama tinerei a mers să vadă cine era la ușă. Când a văzut că aceștia erau înarmați, ea a refuzat să deschidă ușa", a declarat Mohamed Aref Aber, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Acesta a explicat că mama tinerei a fost imediat împușcată mortal de către atacatori, care au intrat mai apoi în casă și l-au împușcat și pe tatăl fetei.

Potrivit lui Aber, Qamar Gul, care a fost prezentă atunci când părinții săi au fost uciși, a luat o mitralieră a tatălui său și a împușcat mortal trei insurgenți. Ulterior, ea a continuat timp de o oră să lupte cu talibanii, împreună cu fratele său, Habibullah, în vârstă de 12 ani.

Potrivit autorităților, mai mulți talibani au încercat să intervină, dar sătenii și mai mulți militanți pro-guvernamentali i-au îndepărtat în final pe insurgenți.

Oficialii afgani au anunțat că atât tânăra, cât și fratele ei, au fost duși într-un loc sigur din capitala provinciei.

"Au fost în stare de șoc în primele două zile și nu puteau să vorbească prea mult, dar se află în stare bună acum. Ei susțin că au avut dreptul să facă ce au făcut pentru că părinții lor nu ar fi trebuit să fie uciși. Nu au rude, în afara unui frate vitreg care trăiește în același sat", a spus Aber.

Guvernul afgan a lăudat curajul lui Qamar în cadrul unei ședințe, iar președintele țării, Ashraf Ghani, i-a invitat pe cei doi copii la palatul prezidențial.

De la acel incident, o fotografie a tinerei, purtând veșminte tradiționale și având o mitralieră asupra sa, a devenit virală pe rețelele sociale.

Comentarii