O femeie din Capitală protejează mediul înconjurător folosind scutece eco pentru copilul său

Ușurează viața părinților, dar dăunează mediul înconjurător. Cercetătorii americani au calculat că trei mii de scutece pot genera anual o tonă de deșeuri. Mai exact, această cantitate este utilizată doar pentru un bebeluș de până la un an. Ecologiștii propun reutilizarea acestora pentru a reduce daunele aduse naturii. Și unii părinți sunt de această părere.

Tatiana Rastorgueva din Capitală a început să folosească scutece eco la doar câteva luni de la nașterea fiului. S-a întâmplat în 2012, când acestea au apărut pe piața moldovenească. Femeia susține că a economisit semnificativ. Un set de zece scutece costă aproape 1 000 de lei, dar pot fi utilizate cel puțin un an.

"Ele sunt formate dintr-un strat de material absorbant în interior şi un strat impermeabil în exterior. În buzunarul format între cele două straturi este introdusă căptușeala care absoarbe lichidul", a declarat Tatiana Rastorgueva.

Prin exemplul ei, Tatiana protejează mediul înconjurător, întrucât scutecele de unică folosință fac parte din deșeurile din plastic. În țara noastră nu există niciun utilaj special sau un regulament care să prevadă prelucrarea deșeurilor igienice. Iar construcția unei fabrici în acest sens necesită investiții de milioane de dolari.

"Ducem tratative cu Primăria ca să semnăm un parteneriat. Ulterior, vom putea începe pregătirea pentru incinerarea acestor deșeuri, dar necesită timp. După prelucrare, acestea pot fi păstrate până la doi ani în depozit, ca ulterior să le incinerăm", a spus Vlada Balica, managerul unei companii de reciclare a deșeurilor.

În luna aprilie, Banca Europeană de Investiții a acordat țării noastre 25 de milioane de euro pentru pentru implementarea Strategiei de gestionare a deșeurilor. Urmează să mai fie oferiți încă 75 de milioane de euro. Experții de la noi nu sunt, însă, convinși că cetățenii de la noi sunt gata pentru sortarea deșeurilor.

"Nu trebuie să ne facem iluzii că dacă vor fi instalate boxe în tot orașul, oamenii deja vor sorta deșeurile. Trebuie să informăm cât mai mult populația că această procedură este foarte important", a precizat Iuliana Cantaragiu, director adjunct, AO "Centrul Național de Mediu".

În fiecare zi, un moldovean aruncă la gunoi aproape un kilogram de deșeuri, inclusiv igienice. Pe plan mondial, statistica arată că anual sunt aruncate în jur de 187 de miliarde de scutece de unică folosință, care se descompun până la 500 de ani.

Comentarii