O fostă şefă a unei subdiviziuni a MAI şi-a atribuit premii ilegale de 100 de mii de lei

O fostă şefă a unei subdiviziuni a MAI şi-a atribuit premii ilegale în valoare de 100 de mii de lei. 

Autoritatea Naţională de Integritate s-a autosesizat după ce în presă a apărut un articol, potrivit căruia, în perioada 2017-2018, fosta șefă a Bazei Speciale de Administrare Medicală (BSAM) a Agenției Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne, Floarea Dimitriu, și-ar fi acordat 11 premii bănești, în cuantum total de circa 37 de mii de lei. 

ANI a constatat că  în perioada 2017-2018, fosta şefă a BSAM, a emis 32 de ordine privind acordarea premiilor pentru mai mulţi subalterni, iar în lista beneficiarilor se regăsea şi numele ei. 

Pe cauza dată inspectorul de integritate a decis că fosta funcţionară a încălcat regimul juridic conflictelor de interese. 

Deoarece, asupra persoanei vizate planează bănuiala rezonabilă de abuz în serviciu, inspectorul de integritate a sesizat organele competente.

Acum femeia riscă să fie demisă din funcţia deținută la moment de specialist principal în cadrul unei subdiviziuni a Agenției.

Totodată, aceasta riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani.

Fosta șefă a BSAM a contestat actul emis de ANI în instanța de contecios administrativ.

Comentarii