O patinatoare olimpică din Rusia a murit la 20 de ani, după ce a căzut de la fereastră

Patinatoarea olimpică Ekaterina Alexandrovskaya a murit la vârsta de 20 de ani, după ce a căzut pe o fereastră la Moscova, relatează The Sun, citează libertatea.ro.

Antrenorul tinerei, Andrei Hekalo, a declarat că ea a căzut de la etajul şase al unei clădiri din centrul Moscovei. Presa rusă afirmă că ea a lăsat un bilet sugerând că ar putea fi vorba de o sinucidere.

Potrivit lui Andrei Hekalo, Alexandrovskaya a fost diagnosticată în ianuarie cu epilepsie, ceea ce a făcut-o să-şi încheie cariera. El a adăugat că înaintea acestui diagnostic, sportiva suferea de depresie.

Tânăra s-a născut în Moscova în anul 2000, dar la Jocurile Olimpice din 2018 a reprezentat Australia.

A fost de două ori campioană națională a Australiei la patinajul artistic pe perechi, alătiri de partenerul ei Harley Windsor.

Comentarii