Şor a oferit noi detalii despre cum pot fi recuperaţi 5,2 miliarde de lei din frauda bancară

5,2 miliarde de lei este suma pe care Ilan Şor şi acţionarii celor trei instituţii financiare lichidate, Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială, sunt gata să o achite drept prejudiciu în dosarul fraudei bancare, iar ulterior s-o solicite de la beneficiarii reali ai furtului. Declaraţiile au fost făcute de Ilan Şor, în cadrul "Primelor Ştiri" de la Prime. El nu a precizat însă nici cine sunt acționarii, nici de unde vor lua aceşti bani. Şor mai spune că propunerea lor va fi un test pentru clasa politică, structurile de drept şi instituţiile responsabile de domeniul bancar. El a publicat pe pagina sa de Facebook nişte scrisori în care solicită întâlniri de urgenţă cu reprezentanţii BNM, ai ministerului Finanţelor şi cu cei de la Procuratura Generală.

"Această sumă este discutată cu Banca Naţională şi instituţia de urmărirea penală, cărora le-am trimis adresări cu solicitarea unor întâlniri de urgenţă. Noi vom cumpăra datoriile celor care au luat aceste credite şi ulterior vom solicita de la ei aceşti bani, dacă timp de şapte ani nu au întors, practic, niciun leu.", a spus preşedintele Partidului "ŞOR", Ilan Șor. 

Şefa Serviciului de presă a Procuraturii Generale, Maria Vieru, ne-a spus că instituţia nu a primit încă scrisoarea lui Şor. Iar responsabilii din cadrul BNM şi ai ministerului Finanţelor nu au răspuns, deocamdată, la solicitarea noastră de a comenta adresarea politicianului. Ilan Şor mai spune că ştie cine sunt beneficiarii furtului bancar, dar deocamdată nu poate da niciun nume.

"Structurile de drept au spus foarte ferm că nu avem voie să facem publică această informaţie. Sunt date cu caracter secret şi nu putem încălca legea. Ceea ce am făcut acum va fi un test pentru autorităţi. Acestea vor demonstra dacă într-adevăr îşi doresc să recupereze aceşti bani sau totul e doar un show.", a spus preşedintele Partidului "ŞOR", Ilan Șor. 

Întrebat repetat unde se află în prezent, politicianul a menţionat că este într-un loc sigur, fără a preciza unde anume. Ilan Şor figurează în dosarul fraudei bancare care a dus la lichidarea Băncii de Economii, cea Socială și Unibank. El a fost condamnat de prima instanţă la şapte ani şi şase luni de închisoare. Dosarul este acum la Curtea de Apel din Cahul. În data de 30 iulie 2019 Şor a fost anunţat în căutare internaţională. Asta după ce Procuratura Anticorupţie a declarat că acesta a părăsit ilegal teritoriul ţării şi nu a trecut nici controlul vamal, nici cel de frontieră.

Comentarii