Participanţii la DRUMUL CRUCII:

Enoriaşii care au pornit în drumul crucii se pare că au uitat de restricţii şi de obligaţia de a purta mască în locurile aglomerate. Astfel, mulţi dintre ei nu aveau mască şi nici nu respectau distanţa socială. 

Mai mult, chiar la începutul procesiunii, aceştia s-au îmbulzit la icoane, iar unii dintre ei au negat pericolul infectării cu noul coronavirus.

Conform tradiţiei, credincioşii trebuie să treacă pe sub o icoană pentru a fi binecuvântaţi, iar după asta să pornească la drum.

Se pare că oamenii au uitat de pandemie şi s-au aruncat cu toţi sub obiectul de cult.

"Oamenii se şterg, icoanele se dezinfectează, avem măşti, mănuşi.

Reporter: Şi ale dumneavoastră unde sunt?
Enoriaş: Noi suntem cu Domnul şi cu puterile cereşti! "

"Ne rugăm pentru pace, sănătate şi mântuire. Ei, până mâine nu mai stăm noi, dar măcar oleacă."

"Ne rugăm să ne păzească Dumnezeu de pandemie, de toate relele. Reporter: Dar cum o să vă păzească Dumnezeu, dacă dumneavoastră singură nu vă păziţi, nu aveţi nici mască, nici mănuşi!
Enoriaş: Dumnezeu îi mai mare ca masca! "

"După datele ştiinţifice, acest microb, virusul ăsta nu este în aer. Sub acţiunea soarelui el dispare. Numai în încăperi şi în contact direct, dar noi sperăm la mila lui Dumnezeu. "

" PREOT:- Trag şi eu masca?
 REPORTER: - Da, da.
PREOT: -Numaidecât că e obligatorie. Da să nu mă arătați că eu am semnat la primărie acolo autorizația şi am să am de furcă. Iaca încă şi cu mască."

Comentarii