PERICOL în mai multe localităţi din ţară. Peste 120 de obiecte explozive, distruse de genişti

Peste 120 de obiecte explozive au fost neutralizate de geniştii Armatei Naţionale pe parcursul lunii iulie. Cea mai recentă descoperire a fost făcută în timpul lucrărilor agricole lângă satul Teliţa, raionul Anenii Noi. Acolo au fost găsite 75 de mine antiinfanterie.

Totodată, geniştii au fost solicitaţi în satul Antoneşti, raionul Ştefan Vodă, unde în urma cercetării solului au fost depistate 19 proiectile de artilerie.

Toate muniţiile erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi au fost transportate la Centrul de instruire al unităţii, pentru a fi distruse în condiţii de maximă securitate.

De la începutul anului, geniştii militari au identificat şi distrus 1 766 de obiecte explozive, de diferite tipuri şi calibru.

 

Comentarii