Poliţia germană a arestat un bărbat care a fost condamnat şi căutat de Croaţia pentru crime de război

Poliţia federală germană a anunţat joi că a arestat un fost cetăţean iugoslav care a fost condamnat în urmă cu 23 de ani în Croaţia pentru crime de război, dar nu a executat niciodată sentinţa, transmite Reuters.

În 1997, bărbatul, acum în vârstă de 55 de ani şi cetăţean american, a primit o condamnare la 10 ani de detenţie pentru omorârea unui civil în 1993, în timpul războiului pentru independenţă din Croaţia, când a făcut parte din armata autoproclamatei Republici Sârbe Krajna (RSK), a indicat poliţia germană.

Deşi condamnat, bărbatul, al cărui nume nu a fost precizat, a reuşit să scape până acum justiţiei.

El a fost arestat luni pe aeroportul din Frankfurt, în cursul escalei de la Chicago către Belgrad. În prezent se află în detenţie, în aşteptarea extrădării sale în Croaţia.

Croaţia, acum membră a Uniunii Europene, şi-a obţinut independenţa în 1995, după patru ani de lupte cu rebelii sârbi care se opuneau secesiunii Zagrebului de Federaţia Iugoslavă.

Sârbii naţionalişti, susţinuţi de Belgrad, au declarat pe o treime din teritoriu Republica Sârbă Krajna, de unde i-au expulzat pe croaţi, scrie agerpres.ro.

Comentarii