Președintele Igor Dodon a avut o convorbire telefonică cu omologul său italian (VIDEO)

Şeful statului, Igor Dodon, a avut o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea și aprofundarea relațiilor moldo-italiene în toate domeniile de interes comun.

"Am constatat cu regret că pandemia COVID-19 a stopat schimburile existente anterior între țările noastre, inclusiv la capitolul circulației libere a persoanelor. În acest context, m-am adresat Președintelui Mattarella cu rugămintea de a permite intrarea cetățenilor Republicii Moldova în Italia cu condiția prezentării certificatelor de testare la COVID-19 și efectuării, în caz de necesitate, a testări repetate imediat după intrare în Italia.", a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Igor Dodon a mai scris că apreciază sprijinul Italiei în promovarea agendei de reforme a Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce vizează integrarea europeană a țării noastre.

Șeful statului a salutat faptul că în Republica Moldova sunt înregistrate circa 1400 de întreprinderi cu capital italian iar investițiile în capitalul social fiind de circa 1,8 miliarde de lei, astfel Italia plasându-se pe locul doi după numărul întreprinderilor cu capital străin în țara noastră. În 2019, Italia s-a situat pe locul patru la nivel mondial printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 7,8% în comerțul total.

Comentarii