Prima bancă de alimente în Moldova, deschisă de Misiunea Socială Diaconia

Colectează produse alimentare ce sunt cu ambalaj deteriorat sau aproape de data expirării, iar apoi le distribuie persoanelor nevoiașe. Este vorba despre angajaţii primei bănci de alimente din țară, care a fost deschisă acum două săptămâni. Astfel, agenții economici care dețin produse scoase din circuitul comercial pot deveni partenerii băncii.

TATIANA LUPU, responsabila de relații cu donatorii: ”Putem fi contactați, ni se spune de un produs care se dorește a fi donat. Noi singuri mergem și luăm produsul, avem asigurat transportul. Noi contactăm organizațiile partenere și în baza cererii lor le oferim produsele care le avem.”

Inițiativa unui asemenea proiect îi aparține Misiunii Sociale ”Diaconia”, care și-a dorit ca alimentele care încă sunt bune pentru consum, dar care nu mai sunt de folos agenților economici, să fie distribuite celor care au mare nevoie. Astfel, în loc să ajungă la gunoi, produsele pot deveni hrană pentru persoanele defavorizate.

IGOR BELEI, directorul Misiunii Sociale „Diaconia": ”Am preluat două tone de varză și au fost distribuite în șase servicii: aziluri de bătrâni, cantine sociale, servicii pentru copii. Miere, fructe proaspete. A venit cineva și a zis că nu reușește să distribuie astăzi mure, le puteți lua? Sigur că putem. Avem și mașină frigorifică.”

Potrivit reprezentanților misiunii sociale, proiectul este realizat după modelul băncilor de alimente din străinătate. Specialiștii au lucrat la un soft performant ca fiecare produs ajuns în depozitul băncii de alimente să fie gestionat corect.

IGOR BELEI, directorul Misiunii Sociale „Diaconia": ”Este important ca produsul să nu ajungă cumva aruncat, ci chiar e un produs ce poate să se înscrie în toate normative de siguranță alimentară. Din păcate, donațiile de la persoanele fizice nu le putem asigura calitatea.”

Aceste alimente vor ajunge în centrele pentru copii, în cantinele sociale și în azilurile de bătrâni. Unul dintre beneficiari este și Asociaţia Umanitară "Filantropia Creștină" din Orhei.

SERGIU AGA, directorul Asociaţiei Umanitare Filantropia Creștină din Orhei: ”Am primit careva loturi de legume și produse din paste făinoase pe care le-am distribuit azilului de bătrâni din satul Susleni. Beneficiarii acestui program vor fi familiile care sunt în riscul acesta al lipsei de alimente.”

Până în prezent, 15 agenți economici s-au implicat în proiect și au donat produse alimentare. Antreprenorii care doresc să devină parteneri ai Băncii de Alimente pot suna la numărul 060733300.

Comentarii